Procurorii DNA anchetează modul în care s-au făcut angajări la Poșta Română în ultimele peste trei decenii. Reacția actualei conduceri a companiei de stat

Procurorii DNA anchetează modul în care s-au făcut angajări la Poșta Română în ultimele peste trei decenii. Reacția actualei conduceri a companiei de stat
Sursa: Poșta Română
Publicat: 24/08/2022, 14:58
Actualizat: 24/08/2022, 15:11

Direcția Națională Anticorupție a declanșat o anchetă privind angajările din cadril companiei naționale Poșta Română. Conducerea instituției a confirmat că procurorii au solicitat documente, unele vechi de peste 30 de ani, și că este deschisă oricărei colaborări cu oamenii legii.

Conducerea Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) a confirmat, miercuri, existența anchetei și a transmis precizări față de informațiile vehiculate public.

„Poşta Română colaborează cu orice autoritate de control abilitată”

Operatorul național de servicii poștale a primit o solicitare de documente din partea Direcției Naționale Anticorupție, toate cu circuit intern, pe care le vom transmite instituției solicitante. Compania își respectă toate obligațiile impuse prin lege şi gestionează cu atenție și seriozitate toate proiectele pe care le realizează. Totodată, Poşta Română colaborează cu orice autoritate de control abilitată şi este deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa”, a transmis instituția.

„Poșta Română, una dintre cele mai mari companii deținute de statul român, este o entitate verificată în mod frecvent de către instituțiile de control și considerăm firești aceste demersuri. Menționăm că o parte dintre documentele solicitate recent de DNA au o vechime de peste 30 de ani. Totodată, managementul actual al companiei își desfășoară activitatea cu integritate, responsabilitate și grijă pentru toate resursele aflate în proprietatea Poștei Române. Așa cum a demonstrat, până acum, actualul management acționează cu transparență și acordă tot sprijinul instituțiilor statului român”, se arară în documentul transmis.

Directorul general al Poștei Române (CNPR), Valentin Ștefan, a declarat că solicitarea DNA vizează angajări din ultimii 34 de ani și că deocamdată procurorii strâng documentele, potrivit Digi24. „ Multe din informațiile nu au obiect, nu există în cadrul companiei, unele contracte care nu s-au încheiat, vedem ce vor decide procurorii când vor primi documentele”, a spus Valentin Ștefan, adâugând că au fost solicitate și documente referitoate la deplasările angajaților în străinătate.

Recent, Valentin Ștefan a declarat că are în vedere să majoreze salariile personalului, mai ales că această companie face angajări.

Valentin Ștefan a fost invitatul emisiunii GÂNDUL FINANCIAR, în octombrie 2021, la trei luni de la preluarea mandatului. „Noi avem un rol în societate pe care ni-l îndeplinim cu brio”, spunea el atunci, detaliind obiectivele și strategia de business pentru a crește performanța companiei.

Directorul general al Poștei Române (CNPR), Valentin Ștefan, invitat la GÂNDUL FINANCIAR
Directorul general al Poștei Române (CNPR), Valentin Ștefan, invitat la GÂNDUL FINANCIAR

„Compania în sine este un gigant, un motor de dezvoltare pe care România nu-l folosește și care la rândul ei are nevoie să fie dezvoltată și modernizată. Compania Națională Poșta Română poate să rezolve niște probleme fundamentale ale statului, pe care le rezolvă în clipa asta, doar că poate să rezolve mult mai multe”, a afirmat Valentin Ștefan, la GÂNDUL FINANCIAR.

Cu o experiență de business, de investigator anti-fradă de mai mulți ani chiar pe Wall Street, Valentin Ștefan a devenit director general adjunct al CNPR în iulie 2020, potrivit CV-ului publicat pe site-ul instituției, a fpsr responsabil pentru coordonarea Direcției Economice, a Departamentelor IT și Juridic și a Direcției Administrativ, Auto și Securitate Poștală.

„Știu de această comparație între Poștă și alte companii care oferă servicii asemănătoare. Diferența majoră între noi și alții este că noi nu suntem o companie privată. Noi avem un rol în societate pe care ni-l îndeplinim cu brio și nicio altă societate nu poate să o facă. Și e vorba de două servicii principale pe care noi le facem și nimeni altcineva nu le face mai bine decât noi: e vorba de serviciul universal – cea mai bună infrastructură de logistică din țară o are Posta Română și datorită acestui lucru suntem furnizori de serviciu universal și livrarea de pensii în fiecare lună”, a spus directorul general al Poștei Române, la GÂNDUL FINANCIAR.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O mitralieră telecomandată, similară cu cea din filmul „Șacalul”, cu Bruce Willis, este produsă de...
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Orașul din România în care casele de peste 1,5 milioane se vând ca pâinea caldă....
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
A dispărut ca prin magie: O femeie i-a păcălit pe toți membrii unui club de...
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Ei sunt Florin și Axinia, doi dintre cei 9 români care au murit în urma...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ciolacu va pune la dispoziţie explicaţiile Ucrainei în privinţa interdicţiei lui George Simion
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Problema uriașă cu care se confruntă Simona Halep. Anunțul venit acum: Nu există altă variantă
Salariu de vedetă TV. Cât câștigă Irina Fodor
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce...
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Cum îl apără Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai cu părerea...
Ce s-a întâmplat cu fiul Ancăi Serea după ce a acuzat dureri în piept
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Câte bombe nucleare au fost folosite în lume?